Wikiplayer

marți, 1 decembrie 2015

De la inceput


Stiu ca e devreme, dar ea nu stie si a inflorit.
Prima narcisa a hotarat ca e timpul sa dea startul unui nou ciclu in gradina.

Ce-as mai putea sa va mai povestesc  ... 

Salata verde stagneaza, invadata de frunzele cazute ale caisului. 
Ceapa verde isi impleteste frunzele cu cele ale usturoiul.
Am scos cartofii dulci. O parte din ei au fost inclusi in meniul de duminica. Sunt fragezi si buni. Recolta a fost multumitoare, avand in vedere ca e prima incercare. Am umplut doua galetuse cu tuberculi de toate marimile.

Se scutura glicina si veranda arata foarte artistic, cu frunze galbene pe dalele de piatra. Cei mai multi trandafiri inca isi asteapta randul sa fie curatati. Printre ei, in afara de grabitele narcise, se itesc frunze noi de frezii si de irisi olandezi. 

Tufanelele se topesc in ploaie pe zi ce trece si in curand va trebui sa le scurtez la nivelul solului. Au rasarit lastari proaspeti de menta prin colturile straturilor in gradina din spate iar capsunile aproape ca au disparut. 

Maghiranul  creste in nestire indiferent de anotimp, rozmarinul a luat si el avant, cimbrul s-a indesit de cand cu ploile. Doar " urechile mielului ", adica Stachys byzantina, nu se bucura de umezeala si ma intreb daca va rezista peste iarna. 

Am imprastiat seminte de caldaruse, degetei si garofite turcesti si-acum astept sa apara plantute noi, cu retinere, e adevarat, fiindca de multe ori natura are alte planuri si semintele se pierd fara sa germineze. 

Stratul in care a fost lamaiul a fost sapat iar pamantul cernut, din care am scos cateva roabe pline cu radacini si nenumarate larve de carabusi, a fost amestecat cu cenusa, compost si turba. Acum absoarbe apa si se aseaza in asteptarea rosiilor de anul viitor.

Stiu ca vi se pare ca seamana a primavara, dar in partea a doua a noptii, spre dimineata, termometrul a ajuns la 5 grade Celsius ... Daca vantul isi va schimba directia, probabil ca vom avea parte de bruma. Pe munte a nins, apoi zapada s-a topit, apoi iar a nins ...

La multi ani, de 1 Decembrie  !


29 de comentarii:

  1. Ce minunat trebuie sa arate gradina ta, Dani! Narcisa e foarte frumoasa si toate celelalte, verzi si proaspete, parca sunt o poveste...Da, Stachysului nu-i place umezeala, frunzele sale catifelate putrezesc usor. Eu ii spuneam "urechea iepurelui" din cauza feelingului pe care il dadea la mangaiat :) Imi plac plantutele din headerul tau, am vrut sa scriu asta si data trecuta. Citind mereu ce scrii aici pe blog, simt lipsa gradinii mele de flori de la Zabalt...dar imi si amintesc de ele :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca e in faza de curatenie, dar arata tot mai bine pe masura ce ies frunzele noi. Se aude bine " urechea iepurelui ". Stii ca are si efecte medicinale ? Am trei radacini si teama mi-e ca pana in primavara o sa dispara ... Ma bucur, ca iti trezesc amintiri placute, Adriana !

      Ștergere
  2. La multi ani si tie! chiar ca seamana a primavara la tine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci, Green ! Seamana, da, dar de-acum o sa fie tot mai frig :)

      Ștergere
  3. Narcisa ta cu toporașii mei, alături de ghioceii ce vor urma pot fi puse laolaltă în glastră, lângă bradul împodobit :) La mulți ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi un buchetel superb :) Noi sarbatorim la locul de munca, Gy :)

      Ștergere
  4. Ai inceput iarna cu narcise:). La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da :) Se grabesc frumoasele de ele sa impodobeasca gradina de sarbatori :) Toate cele bune, Myky !

      Ștergere
  5. la multi ani de 1 Decembrie, Dani!

    RăspundețiȘtergere
  6. Devreme se termina la voi iarna si incepe primavara observ :) La multi ani si tie, chiar daca esti pe alte meleaguri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iarna si primavara se suprapun cu gratie :) Multumesc, Marc ! Cele mai bune urari !

      Ștergere
  7. Narcisa înflorită s-ar putea să fie o surpriză de 1 decembrie. La mulți ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un cer spectaculos in zori :) E singura surpriza pe care am avut-o ieri :)
      Multumesc, Marta !

      Ștergere
  8. Buna dimineata. Pare un vis tot ceea ce ne povestesti.Obisnuit cu o alta succesiune a anatimpurilor si un alt tip de clima, am impresia ca ceea ce vad la tine in gradina vine dintr-o zona tropicala. Nu-mi pot imagina iarna fara zapezi,troiene si temperaturi de cel putin minus 10 grade. Oricum sa fie intr-un ceas bun si sa ai un nou sezon de gradinarit plin de farmec, roade bogate si inmiresmate. Spor la munca si bucurii cat mai multe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata, Vasile ! Tu, care ai crescut in Bucovina, esti obisnuit cu alta iarna :) Eventual un grad, doua sub zero si atunci o sa ne plangem ca am inghetat :) Sper din suflet sa nu ne pregateasca temperaturi mai mici doamna Iarna, ca altfel ne luam adio de la citrice si masline anul viitor ... plus ca uneori pomii sunt avariati iremediabil de frig.
      Multumesc de urari ! Si tu sa te bucuri de sanatate si de tot ce e bun si frumos in lumea asta !

      Ștergere
  9. Noi aprindem focul doar pe seara, cand ne adunam acasa si uneori nici atunci :) Doar in zilele libere ne rasfatam cu spectacolul flacarilor din semineu.
    Cred ca gradina e mai frumoasa in cuvinte decat in realitate, Luiza, dar imi place sa evidentiez partile bune :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce gradina bogata ai! O adevarata incantare!
    Cred ca e o forma extraordinara de relaxare, nu-i asa? :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici pe departe :) E o gradina mititica, dar ma bucur de tot ce se intampla in ea. Cand intru printre plante si ma murdaresc cu pamant, uit de framantarile zilnice, ma limpezesc si imi fac curaj sa ma lupt cu morile de vant.

      Ștergere
  11. Dragă Dani, te invidiez pentru această primăvară de iarnă în care înfloresc narcisele! ☺

    Să ai zile frumoase !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O impart cu voi macar prin intermediul blogului :) Multumesc, Zina !
      Toate cele bune !

      Ștergere
  12. Draguta de ea, ce frumusica si finuta este!
    Dani, mi-ai adus aminte de glicina, abia astept s-o vad, din nou, inflorita. Am deja o poza pe ecranul computerului. :)
    Sa va bucurati de gradina si de vreme frumoasa! In mini vacanta pe care am avut-o, ne-am bucurat si noi de zapada. Ninsese deja la Poiana Brasov. Dar, tot asa, s-a topit repede.
    Seara frumoasa, draga mea, Dani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Narcisele astea de inceput sunt tare delicate si sfioase ...
      Glicina se pregateste sa-si faca somnul de frumusete, dar o sa-i soptesc ca te gandesti la ea :)
      Deci ai vazut si tu prima zapada. Declaram ca am intrat in iarna :)
      Multumim de urari ! Noapte buna si o zi frumoasa maine, Mihaela !

      Ștergere
  13. Deci narcisa este din gradina, ca parca ai spus ceva de bulbi pusi in interior, eu la ei m-am gandit initial. ORIUNDE O FI, TOT ii uram bine ai inflorit, ca noua ne place de ea in orice anotimp si vreme!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cescuta am pus doar ghioceii pana la urma si n-au rasarit. O fi fost prea cald pentru ei, nu i-am udat regulat, nu stiu de ce, dar n-au dat semne de viata. Intr-un final i-am scos afara si am uitat de ei.
      Narcisa a inflorit afara si de atunci am si altele, tot din acelasi soi. Pana la Craciun o sa se si ofileasca. Preiau stafeta irisii albastri pitici :)

      Ștergere
  14. Cum frumos pentru a vedea sfârșitul de toamnă flori de primăvară în grădină. Salut și sărut.

    RăspundețiȘtergere
  15. ma faci sa visez!
    cu ani in urma am decis ca la 40 ani ma pensionez - acum stiu in ce tara ma mut :)
    Dincolo de gluma, cunosc ceva englezi ce s-au mutat in Grecia si ii inteleg de ce: ei parte de asemenea miracole au doar cateva zile din an.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti super optimista :) Nici in vis nu as atinge ideea asta :) Eu am trecut de mult de 40 de ani si nici vorba de pensie. Dupa cum mege treaba, poate nici n-o sa mai fie valabil sistemul de pensii in curand ...
      Englezi, olandezi, nemti, multi vestici si-au cumparat casute in Grecia, mai ales in insule. Pentru ei criza e mana cereasca ... preturile scad de la o zi la alta.
      Intre timp au aparut si primii irisi in gradina :)

      Ștergere