Wikiplayer

vineri, 30 mai 2014

Vis - a - vis

Rosiile si mazarea.
Cam asa arata aleea rosiilor in urma cu vreo zece zile. 
De atunci au crescut de doua palme si au aparut fructele verzi ascunse printre frunze. Mazarea a evadat de dupa gardulet si a invadat spatiul liber, de nu se mai poate circula in zona. Asa mazare gigantica n-am mai avut, a ajuns sa treaca de un metru in inaltime. Sambata o sa fac manevra de decongestionare. Ma tot gandesc ce sa plantez in locul ei.
In alta ordine de idei, mi-e dor de mare ... 


Weekend placut  !


miercuri, 28 mai 2014

Imbratisati

Pe peretele nordic, scaldati in lumina aproape roz a apusului, 
Awakening si Maria Lisa.


PS -  Ieri am avut 38 de grade Celsius ...

luni, 26 mai 2014

2 + 1

De data asta, un trio din gradina. 
Din coltul de jos, dreapta, in sensul acelor de ceasornic : 
Aloha, Eden si necunoscuta rosie.


sâmbătă, 24 mai 2014

Buchetul zilei

De obicei florile de cicoare-s albastre.
Eu am primit un buchet roz ... 
L-am asortat cu cochiliile aricilor de mare.

Sa aveti o duminica frumoasa, cu cer albastru si soare-n suflet  !




miercuri, 21 mai 2014

La zi

Parca nu-mi vine sa cred, ca am scapat de ploaie. 
Ultima zi umeda a fost sambata cu trei episoade de rafale ( grindina ne-a ocolit la distanta de cateva strazi ) si un curcubeu incredibil, admirat de la fereastra bucatariei in timp ce pregateam cafeaua de la ora cinci. Duminica ne-am grabit sa plantam ce-a mai ramas din rasadurile de rosii si ardei, fiindca prognoza de saptamana asta era in extrema cealalta. Da, da, ieri termometrul trebuia sa urce la 30 de grade Celsius. N-au nimerit-o meteorologii, dar incepe sa se simta vara. Ce se mai intampla prin gradina la sfarsit de Mai  ?  Pastaile de mazare sunt la mare pret, capsunii se inrosesc pe sub trandafiri, majoranul a inflorit peste noapte iar digitalisul aproape ca s-a scuturat. Patrunjelul da semne ca vrea sa ne parasesca, infloreste de zor si isi imputineaza frunzele. Caisele si merele se rotunjesc pe ramuri, visinele in schimb se ingalbenesc periculos ... Dovleceii au doar frunze. Trandafirii, frumosii mei, sunt cam ciufuliti si am inceput sa-i curat de florile uscate. Straturile sunt pline de petale cazute ... primavara asta nu i-a menajat defel. Rosiile au crescut si le-am legat deja de trei ori. Au multi boboci, dar inca nu au legat decat sporadic. Maine am programat sa le stropesc cu acid boric, anul trecut a dat rezultate.

Dupa cum vedeti, la fotografiat am ramas in urma ... o sa ilustrez raportul gradinaresc cu o fotografie din zilele ploiase. 
Promit sa ma revansez.

Zile frumoase, tuturor  !


PS - In glicina am descoperit un cuib de florinti cu patru oua mititele, gri - albastrii si pistruiate. Imi faceam planuri sa le fotografiez, dar ieri au aparut deja puisorii, niste ghemotoace pufoase, inghesuite, din care rasare ici - colo cate un cioc portocaliu in asteptarea bunatatilor aduse de parinti.

luni, 19 mai 2014

Schimbare

Unul din motivele pentru care imi plac trandafirii, e ca se schimba in fiecare zi, uneori mai repede, alteori mai incet ... Cocktail, cel din fotografii, are doar cinci petale si isi deschide bobocii pe nesimtite, dar culoarea florilor e atat de variata de la o zi la alta, incat mereu imi atrage atentia.  
E  un simbol al frumusetii schimbatoare  ?


La ce va ganditi privindu-l  ?  


vineri, 16 mai 2014

In gradina de legume

Stiu ca v-ati obisnuit sa vedeti flori in gradinuta mea, dar, printre altele, mai cresc si niste cartofi. De data asta, cartofi albastri sau mai bine zis, violeti. I-am primit din Romania ( in Grecia inca nu sunt la moda ) si au fost comandati la adresa primita de la Green, careia ii multumesc inca o data.
Imi plac cartofii sub orice forma si cautam de mult minunile astea asa ca, sunt fericita sa-i vad atat de frumosi in primavara asta jilava. 
Si la voi ploua  ?  
Un sfarsit de saptamana cat mai frumos  !


miercuri, 14 mai 2014

Vin aromat

Desi in gradina mea trandafirii sunt la mare cinste, cea mai cautata pagina de pe blog e cea despre muscata parfumata sau indrusaim, cum am aflat ca se numeste din comentariile voastre. Ca urmare, m-am gandit sa va dau inca o reteta traditionala in care se folosesc frunzele aromate ale plantei. 
Poate ca ati auzit de lichior, dar v-ar tenta sa gustati un pahar de vin cu indrusaim  ?  E foarte simplu de preparat. Puteti folosi vin alb, rosu sau roze ( favoritul meu ). La 1,5 lt. de vin e nevoie de 1/2 kg de zahar ( daca vinul e mai dulce, chiar mai putin ) si 30-40 de frunze de indrusaim, spalate si uscate. Vinul se incalzeste aproape de punctul de fierbere si apoi se adauga zaharul amestacand pana se topeste. Se ia de pe foc si se adauga frunzele aromate. Se lasa apoi sa se raceasca, se strecoara si se pune in sticle. Neaparat se pastreaza la frigider. Se serveste cu sau fara gheata. 

Στην υγειά σας  !  In sanatatea voastra  !


luni, 12 mai 2014

Trandafir de Mai


Asa scria pe eticheta lui cand l-am cumparat. Nu stiam ce trandafir e, doar ca e de soi vechi. Dar cum arata tare bine si rareori intalnesc asa ceva in pepiniere, l-am luat in brate si a venit in gradinuta noastra. In primul an nu a inflorit. In al doilea an a avut cinci flori minunate pe singurul lastar crescut in vara dinainte. Apoi  a inceput sa dea lastari noi vigurosi . Anul asta e plin de flori si se vede ca e tare fraged si dulce, pe el au aparut primele afide si doua micoze ( fainarea alba si pata neagra ). Il stropesc de zor cu tot felul de ceaiuri si cu zeama bordeleza si sper sa isi revina acum, ca atmosfera e mai uscata si intram in vara. 
Pare a fi " Variegata di Bologna ".

joi, 8 mai 2014

marți, 6 mai 2014

La Bella Italia


Pentru cei carora le place sa citeasca despre calatorii ...
Sunt sigura, ca multi ati fost in " gradina Italiei ", cum e supranumita Toscana. Sper sa va trezesc amintiri frumoase iar celor ce inca n-ati ajuns acolo, poate va inspir planuri de vacanta. Ce am ales sa vedem noi din multele posibilitati pe care le ofera Florenta  ?  Cate putin din toate, dar mai ales gradini. In oras nu puteam rata gradinile Boboli ( cu ocazia asta am fost si la muzeul portelanului si la cel al tezaurul familiei Medici ), gradina rozelor si pe cea a irisilor, despre care deja v-am povestit. In ultima zi am ajuns ceva mai la sud, intr-o alta gradina, "La Foce", deschisa destul de recent publicului, careia  o sa-i rezerv un articol separat. 
Am stat la Impruneta, intr-o casa de piatra la marginea satului, cu pardoseala din caramizi de teracotta smaltuite si perdele azurii la ferestre. Mergeam zilnic la Florenta cu masina si ne opream invariabil in piateta Michelangiolo. Am vazut-o dimineata, la pranz si seara, cu si fara umbrela si de departe e locul meu favorit. Am mancat zilnic inghetata, chiar si de doua ori pe zi ( clasamentul  familiei a acordat locul intai la egalitate gelateriei La Carraia si gelateriei dei Neri ) si aproape zilnic, eu, panacotta. Exceptia am facut-o in ultima zi, cand am incercat vin santo cu cantucci si de atunci planuiesc sa pun in practica reteta faimosilor biscuiti cu migdale. 
Mi-a ramas intens pe retina memoriei verdele primaverii in Toscana, gardurile vii de dafin la tot pasul si zidurile masive ale fermelor. Apoi, culorile frescelor, expresivitatea picturilor renascentine si perfectiune pietrei, fie ea travertin sau pietra dura. In alta ordine de idei, inca ma mai gandesc la cafeaua cu spuma in culoarea scortisoarei si la pietele pline cu bunatati. Gustul trufelor se strecura zilnic in meniu, vinurile rosii insoteau fiecare masa iar painea dulce cu mirodenii din Siena a intrat si ea pe lista preferintelor noastre ( am adus cu mine fructele  zaharisite cerute de reteta traditionala - pepene si chitra ). 
In final, va las in compania fotografiilor. Cateva din cele multe ...

sâmbătă, 3 mai 2014

Din urma

Cam asa arata latura estica a gradinii inainte de vacanta. 
Am vrut sa va arat noile piramide ale clematitelor, pe care le-am asezat la mijloc de Aprilie langa scara din spate. Mesterul meu a lucrat la ele doua zile si au iesit asa cum mi-am dorit. Deja clematitele s-au catarat frumusel pana sus si sper sa arate bine cand vor inflori.

joi, 1 mai 2014

Irisi florentini

Bine v-am gasit ! Pauza de vacanta s-a terminat dar amintirile au ramas, colorate si parfumate. Florenta a fost, cum era de asteptat, aglomerata si fermecatoare iar gradina irisilor, o adevarata incantare. Pentru amatorii de irisi e bine de stiut, ca e deschisa doar cateva saptamani pe an, in perioada de inflorire a florilor careia ii e dedicata. E amplasata in balconul estic al pietei Michelangiolo, intr-o livada de maslini. Cararile pietruite coboara serpuind pana la un mic lac cu nuferi si irisi galbeni salbatici ... 
Nu ma mai intind la povesti, sigur o sa mai scriu despre Florenta si Toscana. Astept sa se concentreze trairile ultimelor zece zile ...